Apuseni - Padis - Pestera Onceasa
Vizitarea Pesterii Onceasa nu a fost chiar obiectivul nostru ci mai mult asa s-a nimerit sa fie. De altfel a fost si cel mai greu traseu facut in Padis, cel mai putin marcat, cel in care nu ne-am intilnit pe drum nici macar cu un excursionist.
De fapt voiam sa ajungem undeva pe circuitul Somesului Cald si sa vedem citeva din pesterile la care nu ajunsesem zilele trecute cind am fost la Cetatile Radesei. Am ajuns cu masina in IC ponor unde ne-am interesat de drum si cum putem ajunge la prima din pesterile pe care voiam sa le vizitam - Pestera Alunului. Un turist cazat acolo ne-a explicat cit a putut el de bine cum se ajunge la pestera asa ca am luat-o la drum. Pestera trebuia sa fie undeva linga drum dar cum in zona sint o gramada de drumuri cam o ora am cautat-o fara succes. Intr-un final am dat de un localnic care ne-a explicat dinnou ce si cum.
Am luat-o pe drumul de care ne-a spus localnicul, drum pe linga care curgea un piriias care teoretic ar fi trebuit sa izvorasca de undeva din zona pesterii Alunului. Desi ne asteptam la un drum cam de un kilometru lateral de la drumul cit de cit principal am facut vre-o trei si nici vorba de vreo pestera. Mai mult decit atit drumul devenea din ce in ce mai prost asa ca am hotarit sa lasam masinile si sa continuam per pedes. Am lasat masinile si am inceput sa urcam cu piriiasul pe o coasta destul de salbatica, cu pomi prabusiti in dreapta si stinga, cu marcaje mai mult sau mai putin evidente.
Am ajuns pe creasta si pentru ca semnele continuau am coborit in partea cealalta pina in poiana Oncesei. Intre timp renuntasem la ideea de a ajunge la Pestera Alunului, acum cautind pestera Onceasa de care stiam ca e mai mare si mai frumoasa.
Dupa un popas in poiana Oncesei (imensa poiana asta) am gasit si pestera nu departe in padure. Marcajele cam lipseau in zona asta finala, era un pietroi in poiana cu semnele marcate pe el si cu o sageata stilizata intr-o directie aproximativa. Oricum nu am putut intra in pestera a carei intrare e mai mult un aven decit intrare intr-un perete de stinca. Ne-a parut dinnou rau ca nu aveam o coarda a noi pentru a putea incerca macar sa intram.
La intoarcere, cascind mai bine ochii am gasit, la un kilometru de drumul principal, Pestera Alunului. Un drumeag de cel mult 50 de metri urca de la drumul auto pina la pestera. Fara formatiuni spectaculoase galeria principala se ingusteaza destul de repede, tavabnul coborind pina in podea. Oricum am intrat cu mic cu mare inauntru daca tot am cautat-o toata ziua.
